Sans-serif

Aa

Serif

Aa

Font size

+ -

Line height

+ -
Light
Dark
Sepia

Un pas înainte pentru un viitor fără fum: IQOS va fi comercializat acum și în Statele Unite

Dacă ești fumător și vrei să te bucuri de acest obicei chiar și atunci când ești în deplasare, fără a-i deranja cu fumul de țigară pe cei din jur, a venit momentul să încerci IQOS, dispozitivul electronic dezvoltat de Philip Morris International, care încălzește tutunul în loc să îl ardă (prin tehnologia heat-not-burn), oferindu-ți gustul autentic de tutun.

De curând, produsul a primit aprobarea de a fi comercializat și în Statele Unite, o premieră pentru piața americană, care face astfel primii pași către un viitor fără fum. Avizul a fost acordat de prestigioasa FDA (Administrația pentru Alimente și Medicamente), care se ocupă de reglementarea și protejarea normelor de sănătate publică. IQOS va fi introdus prima dată în Atlanta, urmând ca dispozitivul să se extindă pe parcursul anului și în celelalte state americane.

Concret însă, ce aduce IQOS nou față de țigările clasice? Acesta este o alternativă mai eficientă, mai bună și chiar eco-friendly la fumatul tradițional. IQOS încălzește tutunul în loc să îl ardă, ceea ce duce la eliberarea în aer unei cantități reduse de substanțe toxice (mai ales monoxid de carbon). În urma încălzirii tutunului, dispozitivul generează un aerosol cu conținut de nicotină, oferindu-ți astfel experiența gustului adevărat de tutun.

Pe lângă autorizația de a intra și pe piața din Statele Unite (IQOS se comercializează deja în Japonia, Coreea de Sud și în majoritatea țărilor din Europa), Philip Morris International a dat startul unei inițiative numite anul unsmoke, o măsură în plus pentru construirea unui viitor fără fum. Dorința companiei de a face o schimbare globală în ceea ce privește experiențele fumătorilor a fost susținută inclusiv de Jacek Olczak, Chief Operations Officer Philip Morris International.

„Ar trebui să fie clar: Dacă nu fumați, nu începeți. Dacă fumați, renunțați. Dacă nu renunțați, schimbați. Asta e conceptul unsmoke. Este cunoscut faptul că arderea generează cea mai mare parte dintre substanțele chimice dăunătoare din fumul de țigară. Eliminarea combustiei reduce dramatic nivelurile de substanțe chimice periculoase. Există un consens acceptat de tot mai mulți oameni de știință și experți în domeniul sănătății publice, conform căruia produsele care nu ard și sunt susținute de cercetare științifică sunt o alegere mult mai bună decât țigaretele“, a declarat acesta.

Sursa foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns