Vacanță în Varșovia. Top 10 obiective turistice în capitala Poloniei
Varșovia, deseori eclipsată de alte orașe din Polonia, precum Cracovia sau Gdansk, și-a câștigat locul pe harta locurilor de vizitat din Europa, datorită atmosferei plăcute și a clădirilor colorate, care însă ascund și o istorie pe alocuri tristă. Capitala Poloniei îmbină perfect tradiționalismul cu modernismul prin palatele și bisericile impunătoare, dar și prin festivaluri și viața de noapte, lucru ce atrage turiști de toate vârstele.
Iată care sunt obiectivele turistice și tot ce trebuie să știi înainte să planifici un city break în Varșovia.
Top 10 obiective turistice în Varșovia
Transport și cazare în Varșovia
Unde mănânci
Unde faci cumpărături
Unde mergi să te distrezi
Lucruri de care trebuie să ții cont înainte să-ți planifici vacanța în Varșovia
Unul dintre principalele motive pentru care turiștii ajung în capitala Poloniei este istoria impresionantă, care este pentru oricine o lecție de perseverență și triumf. Varșovia este capitala Poloniei încă din 1596, de pe timpul regelui Sigismund al III-lea. Orașul, situat în inima Poloniei, a fost greu încercat, de-a lungul istoriei, aflându-se sub ocupație suedeză, prusacă și rusă, fiind deseori numit: „un phoenix renăscut din cenușa războiului” sau „orașul care a supraviețuit propriei morți”.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Varșovia a fost distrusă în proporție de 85% de naziști, însă polonezii au reușit să-și reconstruiască orașul din temelii.
Acum, Varșovia este un oraș plin de viață, cu palate, biserici și piețe impresionante. Turiștii vin în capitala Poloniei nu doar pentru istorie și cultură, ci și pentru distracție și relaxare.
Top 10 obiective turistice în Varșovia
Centrul istoric este partea centrală a orașului, cunoscută și ca Vechiul Oraș. O mare parte din clădirile din centrul istoric au fost distruse în 1944 de naziști. După război, o campanie de reconstruire a clădirilor, ce a durat cinci ani, inițiată de localnici, a rezultat în locul frumos de astăzi. Turiștii pot vizita aici o serie de obiective turistice, printre care și Catedrala Sf. Paul. De asemenea, este un loc bun pentru relaxare la terasă sau pentru achiziționarea de suveniruri.
Castelul regal este situat în centrul istoric, în Piața Castelului. A fost reședința familiei regale poloneze, în perioada dintre secolul al 16-lea și al 18-lea. Castelul a fost distrus complet de armata germană, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar din cauza regimului comunist, a fost reconstruit abia în anii 1980.
În interiorul castelului, poți vedea o colecție de portrete ale regilor polonezi și o colecție de tablouri din secolul al 18-lea ce aparținea ultimului rege polonez, S.A. Poniatowski.
Drumul regal din Varșovia. (Trakt Krolewki) Această zonă este considerată de mulți cea mai frumoasă parte a orașului, cu multe clădiri cu valoare culturală și multe monumente. Începe la marginea Centrului istoric și se întinde pe o distanță mai mare de un kilometru. De-a lungul drumului, întâlnești campusul Universității din Varșovia, Biserica Sf. Anne, monumentul lui Nicholas Copernicus și Academia poloneză de Științe. Drumul se intersectează cu o strada Nowy Swiat, cunoscută pentru numărul mare de baruri și cafenele. La finalul zonei, se află Parcul regal Lazienki.
Orașul nou din Varșovia. Până în 1791, această zonă era un oraș diferit de Varșovia. Aceasta este o altă parte a capitalei poloneze lovită grav de bombardamentele germanilor, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Lucrările de reconstrucție au început în 1954, însă unele clădiri nu au mai fost renovate de autoritățile comuniste.
Printre obiectivele turistice din Orașul nou se numără o serie de biserici, printre care Sf. Cazimir, Sf. Duh sau biserica Sf. Maria, una dintre cele mai vechi biserici din Varșovia, înființată în 1411.
Tot aici se poate vedea Palatul Raczynski, o clădire impresionantă ce găzduiește arhivele orașului.
Piața centrului istoric este o zonă pietonală preferată de turiști pentru arhitectura sa, în stil baroc, dar și pentru cafenele, magazine de suveniruri, galerii de artă și unele dintre cele mai bune restaurante din Varșovia. Un obiectiv turistic care iese în evidență aici este o clădire mare cu patru turnuri, care, în secolul al 16-lea adăpostea primăria.
Coloana lui Sigismund o găsești în orice ghid turistic al Varșoviei. Monumentul este cel mai faimos reper al orașului și una dintre cele mai vechi construcții ale capitalei. Coloana și statuia au fost ridicate în onoarea Regelui Sigismund III Vasa, în 1644. Ele au fost renovate de mai multe ori, de-a lungul timpului, fiind puternic avariate de naziști. Monumentul are 22 de metri înălțime și este confecționat din granit.
Palatul culturii și științei este una dintre clădirile de referință din Varșovia, ce nu trebuie ratată sub nicio formă. Palatul este cadoul lui Stalin, în timpul comunismului, ce a stârnit multe controverse printre localnici. Clădirea este greu de ratat datorită mărimii sale. Cei care doresc să vadă orașul mai bine, pot cumpăra un bilet și pot urca până la etajul 30, cu liftul. Clădirea are, de asemenea, teatru și cinema înăuntru și găzduiește diferite evenimente.
Palatul Wilanow este o clădire din secolul al 17-lea, supranumită și „Versailles-ul polonez”. Palatul este situat la 10 kilometri de centrul orașului. Este un obiectiv esențial de vizitat pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine cultura poloneză.
Piața Castelului, cunoscută și ca Plac Zamkowy, este unul dintre cele mai importante puncte de atracție din oraș. Aici se află Castelul regal și Coloana lui Sigismund. Piața triangulară este plină de istorie: demonstrații importante, discursuri, execuții și alte evenimente din istoria tumultoasă a orașului au avut loc aici. Piața Castelului este unul dintre cele mai pline de viață locuri din Varșovia, ea nefiind ratată de niciun turist.
Piața Bankowy, situată la intersecția a două mari artere din Varșovia: strada Marszalkowka și strada Solidarnosc, este una dintre cele mai vizitate locuri din oraș. Ea este, de asemenea, spațiul unde există foarte multe stații ale mijloacelor de transport în comun: metroul, autobuzul și tramvaiul.
Piața a fost, la fel ca multe alte obiective din capitala poloneză, distrusă aproape complet de naziști. Spre deosebire de alte puncte de atracție însă, doar o parte din clădirile din piață au fost reconstruite. Aici se pot vedea și clădiri moderne, înalte. De exemplu, în locul Marii Sinagogi, distruse de naziști, acum este construit un turn înalt. Primăria Varșoviei este situată în această piață, iar în fața ei, turiștii pot admira o statuie a poetului polonez Juliusz Slowacki.
Transport și cazare în Varșovia
Ce trebuie să știi despre geografia Poloniei este că e situată în Europa Centrală, are ieșire la Marea Baltică și se învecinează cu țări precum: Germania, Cehia, Slovacia, Ucraina, Belarus, Lituania și Rusia.
Drumul cel mai rapid din România până în Varșovia este cu avionul. Zborul durează mai puțin de două ore, iar costurile pentru zboruri București-Varșovia dus-întors pot începe de 100 de euro (aproximativ 470 RON).
Cei care optează totuși pentru mașina personală trebuie să știe că distanța București -Varșovia este de aproximativ 1200 de kilometri, ceea ce înseamnă că ar petrece la volan în jur de 16 ore. Costul aproximativ al combustibului consumat este 1.080 RON, dus-întors. Partea bună este că dacă vei călători cu mai multe persoane în mașină, suma se împarte, deci în cazul a 4 pasageri, costul este de aproximativ 270 RON de persoană.
Lublin
Un avantaj al deplasării cu mașina este că poți vedea și o parte din Ucraina, dar și sudul Poloniei. Ai varianta să te oprești astfel în orașul polonez Lublin, recunoscut pentru aspectul să medieval, cu străduțe înguste pavate cu piatră și clădiri vechi.
Mai există și varianta de a călători cu autocarul. În acest caz trebuie să scoți din buzunar de la 500 RON pentru drumul dus-întors din București în Varșovia. Important de menționat este că drumul doar dus durează 31 de ore, pentru că va avea mai multe popasuri de-a lungul traseului și are o oprire mai lungă, de aproximativ 3 ore, în Budapesta, pentru transfer.
Locurile de cazare din Varșovia sunt variate, iar dacă vrei să te cazezi într-un apartament, prețurile pornesc de la 20 de euro pe noapte, de persoană, pentru o locație modernă, la aproximativ 2 kilometri de centrul istoric.Dacă vrei să fii mai aproape de centru, va trebui să scoți mai mulți bani din buzunar. Un apartament din centrul orașului costă în jur de 40 de euro de persoană.
Desigur, cele mai frumoase locuri de cazare sunt și cele mai căutate, așa că se ocupă primele. Recomandat ar fi să cauți cazarea cu cel puțin o lună înaintea excursiei pentru a te asigura că găsești o cazare pe placul tău și potrivită bugetului tău.
Unde mănânci
Gastronomia poloneză e precum orașul: diversă, multiculturală, delectantă și plină de energie. A fost influentață de culturi precum cea germană, austriacă, ungară și evreică.
Bucatele poloneze sunt bogate în carne, mai ales porc, pui și vită, iar mirodeniile sunt folosite din abundență. Mâncarea este, în general, destul de consistentă, conținând unt, smântână și ouă.
Nu trebuie să ratezi tradiționalele pierogi, care pot fi servite sărate sau dulci. Sunt niște pachețele cu aluat de tăiței umplute cu diferite amestecuri, precum: cartofi, carne, brânză etc.
Merită încercate și găluștele poloneze adică niște bulete de cartofi umplute cu carne de porc mărunțită și ceapă prăjită. O porție de 15 găluște în Varșovia costă în jur de 70 de zloți. De menționat că un zlot valorează 1,10 RON.
Polonezii sunt renumiți și pentru supele lor gustoase. Clima rece i-a determinat pe polonezi să-și perfecționeze de-a lungul timpului rețetele de supe. Una dintre cele mai faimoase este Zurek, o supă servită în pâine.
Dacă vrei să ieși puțin din rutina culinară, profită de rețete locale și nu rata carnea de rață coaptă, cu dulceață de sfeclă și măr copt.
Desertul perfect din oraș îl găsești într-un local micuț, unde se servește o înghețată foarte apreciată de turiști și localnici.
O masă pentru două persoane, la restaurant, costă, în medie, 85-100 de zloți.
Unde faci cumpărături
Cumpărăturile ocupă un loc important în orice vacanță, iar ca orice capitală vizitată de mulți turiști, Varșovia oferă multe locuri de unde poți face cumpărături: mall-uri, buticuri și magazine de antichități.
Strada Ulica Marszalkowska, situată în centrul Varșoviei, este plină de magazine de unde poți alege un suvenir. Galeria Centrum este un renumit centru comercial, amplasata tot în centru orasului.
Dacă te interesează branduri celebre internaționale, poți merge la Sadyba Best Shopping Mall, aflat în sudul capitalei. În plus, acest mall găzduiește cinematograf multiplex, cafenele și restaurante.
Printre centrele comerciale care merită vizitate în Varșovia sunt: Arkadia și Zlote Tarasy. Alte puncte de atracție pentru cumpărături sunt mall-urile Likus Concept Store, Klif, Orchid, Factory și Galteria Mokotow.
Unde mergi să te distrezi
Capitala poloneză este foarte apreciată și pentru viața de noapte. Dacă vrei să dansezi și să te bucuri de un cocktail sofisticat, pe strada Mazowiecka sau în apropierea ei, ai mai multe opțiuni de cluburi elegante, printre care Club Room 13, Ritual Cocktail Club sau Enklawa.
Unul dintre cele mai apreciate cluburi din Varșovia se numește Level 27. Cei care i-au călcat pragul au lăudat atmosfera, muzica, băutura servită, dar și panorama.
Alte cluburi care merită văzute în Varșovia sunt: 6 Cocktails, Naprawa, Bank Club, Syreni Spiew Koneser și Mirage.
Lucruri de care trebuie să ții cont înainte să-ți planifici vacanța în Varșovia
Înainte să pleci în capitala poloneză, trebuie să ții cont de faptul că vremea în Varșovia este foarte capricioasă. Temperaturile sunt foarte scăzute pe perioada iernii. Astfel că dacă mergi în Varșovia în lunile ianuarie, februarie și martie, e indicat să-ți iei hainele mai groase.
Cea mai bună perioadă pentru a vizita capitala poloneză, ținând cont de temperaturile plăcute, este în intervalul mai-septembrie. Există însă riscul ca lunile mai, iunie și iulie să fie mai ploioase.
Un alt aspect de care vei vrea să ții cont este fusul orar. Varșovia este cu o oră în urma României.
Așadar, Varșovia este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi. Cultura, istoria, frumusețea capitalei poloneze îți vor lărgi orizonturile și te vor îmbogăți spiritual.
Surse foto: Shutterstock, level27.pl