Londra la pas. Obiective turistice, cazare și transport
Atunci când o persoană este plictisită de Londra, este plictisită de viață, spunea Samuel Johnson acum mai bine de 250 ani. Nici nu ar avea cum să fie altfel, mai ales că în Londra există peste 250 de muzee și galerii de artă, 330 cluburi, 2000 de baruri și aproximativ 80.000 de locuri pe Airbnb. Așezată pe malurile Tamisei, Londra a fost capitală a regiunii încă din timpul romanilor.
Cum poți ajunge în Londra și cum te deplasezi odată ajuns?
Care sunt cele mai populare obiective turistice în Londra?
Unde poți sta atunci când mergi în Londra?
Unde poți mânca în Londra?
Care sunt cele mai populare locuri pentru cumpărături din Londra?
Unde trebuie să mergi pentru a vedea cum se petrece în Londra?
Ce trebuie să știi înainte de a vizita Londra?
Cum poți ajunge la Londra și cum te deplasezi odată ajuns?
Cel mai simplu mod de ajunge în Londra este alegând o călătorie cu avionul. Există zboruri directe din cele mai mari orașe ale României: București (un bilet costă între 230 și 750 lei, în funcție de perioadă), Timișoara (un bilet ajunge între 300 și 700 lei), Cluj-Napoca (un bilet costă între 250 și 500 lei), Iași (un bilet costă între 350 și 750 lei) și Craiova (un bilet costă între 300 și 750 lei). Majoritatea zborurilor din România ajung pe aeroportul Luton (aflat la 50 km de oraș) sau Heathrow (aflat la 20 km de centrul Londrei).
De la aeroport poți ajunge în Londra fie cu metroul (linia de metrou Piccadily-Heathrow leagă aeroportul de oraș, iar călătoria durează circa o oră și costă 4 lire), fie cu autobuzul și trenul (de la Luton poți lua un autobuz până la gara Luton iar de acolo un tren până în King’s Cross; călătoria durează aproximativ 50 minute și costă 15 lire iar dacă alegi să mergi cu autocarul vei aștepta circa 90 minute până ajungi în Londra și vei achita 10 lire).
Odată ajuns în Londra, cel mai bun sistem de transportul este metroul. Este rapid, permițându-ți astfel să eviți aglomerația de suprafață și chiar te va ajuta să faci economie. Un bilet clasic (doar dus) ajunge 4 lire iar dacă îți iei un abonament (London Travelcard) pentru 7 zile vei da doar 30 lire (pentru primele trei zone unde se află cele mai populare atracții turistice și cluburi) pentru transportul pe metrou, autobuz și tren și te vei putea chiar bucura de unele reduceri la biletele pentru obiective turistice, restaurante și hoteluri.
Care sunt cele mai populare obiective turistice în Londra?
Londra conține o mulțime de obiective turistice care nu ar trebui ratate. De aceea, este important să îți faci un plan pentru a vedea cât mai mult în timpul pe care îl ai la dispoziție. Mai jos sunt câteva obiective turistice din Londra care nu ar trebui să îți scape atunci când îți faci itinerarul vacanței.
- Casa Parlamentului se află în zona Westminister, foarte aproape de celebrul Big Ben. Casa Parlamentului poate fi vizitată în zilele de sâmbătă și pe timpul verii (trebuie să te uiți pe site pentru a vedea exact zilele în care îl poți vizita). Intrarea la Casa Parlamentului este gratuită însă trebuie să faci rezervarea din timp.
- Catedrala Westminster – situată în imediata apropiere a Casei Parlamentului, este cea mai cunoscută biserică din Londra, locul căsătoriei Ducelui și Ducesei de Cambridge (din 2011) precum și locul încoronării capilor regali ai Regatului Unit. Prețul unui bilet este de 22 lire (20 lire dacă îl cumperi online).
- Palatul Buckingham este un alt loc must-see în Londra. Se află în zona centrală, fiind înconjurat de trei parcuri majore (Green Park, Hyde Park și St James Park). Poți admira arhitectura neoclasică și poti fi martor la schimbarea gărzii (în fiecare zi în jurul orei 11:20 din aprilie până în iulie și la două zile în restul anului), un eveniment solemn care durează aproximativ 45 minute. Poți vizita Palatul Buckingham în perioada 20 iulie – 29 septembrie, iar un bilet costă între 25 și 45 lire.
- Muzeul Britanic – înființat în 1753, este primul muzeu național public din lume. Cuprinde peste 90 de obiecte de artă care acoperă două milioane de ani de istorie. Este vizitat anual de peste 5 milioane de turiști. Accesul este gratuit.
- London Eye – deși nu un loc istoric, acesta a devenit în ultimii ani simbolul Londrei (un mix de cultură, modernitate și tehnologie). Are 135 m înălțime, iar o rotație completă durează 30 minute. Odată ajuns în vârf, te vei bucura de un peisaj greu de reprodus în cuvinte, care sigur te va face să îți pui pe pauză gândurile. Accesul la London Eye costă 30 lire (27 lire dacă iei biletul online).
- Muzeul de Istorie Naturală – deschis în 1881, conține peste 70 milioane de exponate, la colecție contribuind inclusiv celebrul Charles Darwin. Accesul este gratuit.
- Galeria Națională – unul dintre cele mai vechi muzee de artă clasică, aceasta conține picturi care datează încă din secolul XIII și opere semnate de artiști precum Botticelli, Caravaggio, da Vinci, El Greco, Rembrandt sau van Gogh. Accesul este gratuit.
- Turnul Londrei – considerat a fi cel mai vechi castel fortificat din Europa (ziduri au fost ridicate în jurul anului 1000), acesta se află pe malul nordic al Tamisei, în centrul orașului. A fost mult timp așezarea Casei Regale Britanice iar momentan este locul de păstrare a Bijuteriilor Regale. Peste 2 milioane de turiști îi pășesc pragul în fiecare an. Un bilet costă 25 lire (22,5 lire dacă este luat online).
- Muzeul Victoria și Albert – cel mai mare muzeu de artă decorativă și design din lume. Conține peste 4,5 milioane de piese și, în funcție de perioada în care vizitezi Londra, poți merge la un tur gratuit al muzeului.
- The Shard (numit și The Shard of Glass adică Ciobul de Sticlă) – este cea mai înaltă clădire din vestul Europei (are 244 m înălțime). Construit în 2013, are un stil neo-futurist și poate fi vizitat – din vârf ai o imagine de ansamblu asupra întregii metropole (permite vedere până la 60 km distanță). Prețurile pornesc de la 19,95 lire pentru copii la 24,95 lire pentru un adult (în preț este inclus și ghidul audio). Printre chiriașii acestui gigant se află câteva restaurante, hoteluri, un departament al Universității Warwick, precum și departamentul în engleză al agenției de presă Al Jazeera.
Sursă foto: Pexels
Unde te cazezi în Londra?
În Londra ai la dispoziție o mulțime de forme de cazare, de la clasicul hotel la hostel și camere închiriate prin servicii de tip Airbnb.
Prețurile sunt mai mari decât în alte capitale europene, însă cu puțin noroc (evită Londra în perioadele aglomerate cu evenimente sportive, Săptămâna Modei sau alte evenimente majore deoarece vei plăti cel puțin dublu la cazare) și planificare vei găsi o cameră accesibilă (ai grijă să iei o cameră în oraș deoarece dacă este situată la periferie vei avea de mers cel puțin 3 ore pe zi dus-întors până la cele mai importante obiective turistice).
De exemplu, dacă îți lași câteva zile de vacanță în septembrie-octombrie, vei găsi camere în regim Airbnb cu circa 250 lei pe noapte. Dacă vrei să dai chiar mai puțin pentru cazare, te poți interesa pe un site de tipul Generator Hostels pentru o cameră. Un loc te poate ajunge între 25 (într-o cameră cu 12 paturi) și 50 lire (într-o cameră dublă).
Atunci când alegi locul de cazare trebuie să te gândești cum îți vei petrece timpul acolo și ce îți dorești de la vacanță – dacă vei explora atracțiile turistice și te vei delecta cu viața de noapte londoneză, cazarea poate să însemne doar un pat moale, baia cu duș și o bucătărie minimală în care să-ți prepari cafeaua înainte de a ieși pe ușă.
Unde poți mânca în Londra?
Londra are una dintre cele mai diverse scene gastronomice din lume. La o distanță de câteva străzi îți poți încânta papilele gustative cu preparate tradiționale englezești, mâncăruri indiene, japoneze, italiene sau mexicane.
Pentru prima vacanță în Londra nu trebuie să ratezi micul dejun compus din ouă prăjite, bacon, fasole, cârnați, pâine prăjită și crochete din cartofi (hash browns). Cel mai accesibil English Breakfast se găsește în J.H. Wetherspoon, un lanț de puburi prezente în marile orașe ale Angliei.
Dacă ești prezent în Londra în weekend, nu rata Sunday Roast, un alt preparat tradițional englezesc. Această masă, prezentă la orice pub din Londra, conține carne gătită la cuptor, piure sau cartofi la tavă și budincă Yorkshire.
În ceea ce privește prețurile, cu cât te afli mai aproape de centrul orașului, cu atât sunt mai piperate. Dacă o masă simplă și o băutură te ajunge în zona 3 (sunt șase zone începând din centru) circa 15 lire, aproape de Big Ben sau de British Museum vei scoate din buzunar minim 40 lire.
Care sunt cele mai populare locuri pentru cumpărături din Londra?
Londra are oferte pentru (aproape) toate buzunarele și atunci când vine vorba de cumpărături. Pentru haine, încălțăminte și accesorii te poți îndrepta spre magazine precum COS, Other Stories sau Topshop unde vei prinde, de cele mai multe ori, reduceri.
Pentru a te bucura de atmosfera high-end, poți trece pe la Selfridges sau Dover Street Market, magazine cu o istorie bogată de peste 100 de ani și cu prețuri pe măsură.
Dacă vrei lucruri unicat la prețuri accesibile poți trece pe la cele mai populare magazine second-hand și outleturi precum TKMaxx, Oxfam sau târgurile de vechituri din zona Camden.
Unde trebuie să mergi pentru a vedea cum se petrece în Londra?
Viața de noapte din Londra este vibrantă, multiculturală și plină de viață. Ai la dispoziție peste 5000 de astfel de locuri de la cluburi exclusiviste vizitate de vedete autohtone (intrarea este de la 25 lire în sus fără băuturi incluse), la baruri cu muzică live și puburi cu trupe tradiționale.
Ai la dispoziție o plajă mare de muzică, de la R’n’B și disco la hip-hop, tehno, rock și jazz.
Poți merge la Dog and Fox în Wilmbledon unde cântă trupe live, la Fabric pentru muzică electro și disco, la Printworks (o fostă editură cu o capacitate de 5000 locuri) pentru drum’n’bass și hip-hop sau la XOYO sau Zigfrid Von Underbelly pentru ritmuri din anii ‘70 și muzică alternativă. Atenție însă la prețuri; o bere poate pleca de la 5 lire în sus iar un cocktail pornește de la 15 lire.
În fine, pe tot cuprinsul anului au loc diverse festivalul de muzică și film care se întind până la primele ore ale dimineții, așa că nu ar trebui ratate (aici poți vedea un calendar al festivalurilor de muzică din Londra).
Ce trebuie să știi înainte de a vizita Londra?
Dacă ești informat, tot ceea ce îți mai rămâne de făcut este să te bucuri de fiecare vacanță. Mai jos sunt câteva lucruri pe care trebuie să le știi despre Londra înainte de a-ți lua biletul de avion:
- Ora Londrei este cu două ore înaintea orei României. Capitala Marii Britanii dă ora în lume (de unde și celebrul GMT) iar atunci când la noi este ora 10 dimineața, la Londra este ora 8.
- Ianuarie, august, noiembrie și decembrie sunt cele mai ploioase luni, iar Iunie, iulie și august sunt cele mai călduroase.
- Pentru 26 lire poți cunoaște cele mai populare atracții turistice ale Londrei … de la înălțime din celebrele autobuze supraetajate. Cea mai cunoscută rută o are autobuzul 453 care leagă Marylebone Station de Regent Street, Piccadilly Circus, Casa Parlamentului, Big Ben și London Eye. Poți coborî oricând pentru a explora orașul la pas.
- Dacă îți dorești să vezi Londra pe două roți, poți face acest lucru achitând taxa de închiriere a unei biciclete, de 2 lire. După 30 minute trebuie să lași bicicleta, dar poți lua alta atât timp cât o returnezi după alte 30 minute. Poți face acest lucru timp de 24 ore (fără nopți). Există multe stații pentru astfel de biciclete așa că poți cunoaște orașul fără a face gaură în bugetul de vacanță.
- Dacă iei orașul la pas, nu uita să alegi încălțări comode și mai multe straturi de haine. Londra poate trece destul de repede de la răcoare și vânt la temperaturi caniculare (mai ales pe timpul verii).
- Nu uita să îți iei un adaptor (costă circa 10 lei) pentru a fi sigur că ai unde încărca telefonul. Marea Britanie are un sistem de prize cu trei locașuri, incompatibil cu încărcătoarele europene.
- Dacă ai un buget limitat, poți lua masa (un sandviș, o pungă de cipsuri sau un fruct și o băutură) cu mai puțin de 5 lire la Sainsbury, Boots sau Tesco.
- Evită aglomerația din sezonul de vârf – Londra este cea mai aglomerată în mai-august, fiind ceva mai aerisită între mijlocul lui septembrie și începutul lui noiembrie și în lunile martie-aprilie
- Poți face economie la transportul londonez dacă eviți să te deplasezi în orele de vârf – 6:30 – 9:30 și 16:00 – 19:00.
Sursa foto: Shutterstock
Experții în călătorii spun că ai avea nevoie de cel puțin cinci zile pentru a cunoaște cele mai importante lucruri și locuri din Londra. Ia-ți rucsacul în spate, biletul la un low-cost cu direcția Londra și te vei putea bucura de un melanj de cultură, distracție și tehnologie, neegalat de multe orașe din lume.
Sursa foto: Unsplash