Top 10 atracţii din Roma. Ghid de dolce far niente în oraşul celor 7 coline
Oraşul celor 280 de fântâni şi 900 de biserici te aşteaptă, fie că eşti în căutarea unei experienţe culturale sau ai venit pentru shopping ori o vacanta de tinut minte. Iată câteva idei pentru un traseu interesant şi o vacanţă memorabilă, completate de o galerie foto:
Top 10 atracţii turistice
Transport şi cazare
Unde mănânci
Cum îţi petreci timpul
Galerie foto
Top 10 atracţii turistice
Cu greu putem face lista scurtă a obiectivelor turistice din Roma, dar dacă ai parte doar de un city break, asigură-te că nu pierzi:
Colosseum
Colosseum a fost construit între anii 72 şi 80 înaintea erei noastre sub Împăratul Vespasian, în inima Romei antice. Realizat din piatră și beton, acest magnific monument a fost construit de zeci de mii de sclavi şi a rămas şi astăzi cel mai mare amfiteatru antic din lume, cu o lungime de 189m, o lățime de 156m și o înălțime de 50m (aproximativ înălțimea unei clădiri cu 12 etaje). Această clădire avea pe vremuri 80 de intrări și putea să găzduiască în jur de 50.000 de spectatori care urmau să vadă evenimente sportive și jocuri, de o violenţă incredibilă.
Astăzi un bilet la Colosseum costa 12 euro şi implică o coadă destul de lungă.
Fontana di Trevi
Fântâna a fost construită din travertin la intersecția a trei drumuri (tre vie), de unde şi numele acesteia. Aproximativ 3.000 de euro sunt aruncați în ea în fiecare zi, deoarece oamenii au creat o tradiţie. Legenda spune că o monedă aruncată în fântână va asigura întoarcerea la Roma. Această tradiție se datorează și vechilor romani, care adesea aruncau monede în apă pentru a-i ruga pe zeii apelor să le favorizeze călătoria sau să-i ajute să se întoarcă acasă în siguranță. Este un delict să furi din Fontana di Trevi, mai ales după ce în 2002, hoţul care a furat timp de 34 de ani a fost prins.
Poţi vizita obiectivul gratis, dar pregăteşte-te de cozi considerabile.
Forumul roman
Forumul Roman a fost descoperit de arheologul Carlo Fea în 1803 şi găzduieşte ruinele mai multor temple construite într-o perioadă lungă de timp. Nu toate templele din Forumul Roman sunt dedicate zeilor, unele sunt dedicate oamenilor. Romanii credeau că astfel pot transforma anumite personalităţi în zei.
Biletul este inclus în cel al Colosseum-ului şi poate fi folosit timp de 2 zile consecutive.
Capela Sixtină
Capela Sixtină își ia numele de la Papa Sixtus al IV-lea, care a comandat construcția capelei în 1477. Tavanul acesteia este una dintre cele mai faimoase fresce din lume și, fără îndoială, una dintre cele mai vizitate. Amplasată în Musei Vaticani, Capela Sixtină salută în jur de 25.000 de vizitatori pe zi, care înfruntă cozi kilometrice pentru a vedea capodopera lui Michelangelo.
Biletul costa 16 euro.
Piaţa Spaniei
Piața spaniolă lungă și triunghiulară este denumită după Ambasada Spaniei, aflată în vecinătate. În secolul al XVII-lea, zona din jurul ambasadei era chiar considerată teritoriu spaniol. În afara fântânii spectaculoase din Piaţa Spaniei, Treptele Spaniole sunt principala atracţie a acestui loc. Ele au fost construite în anii 1723-1725 de Francesco de Sanctis.
La fel ca celelalte atracţii ale Romei, ele vor fi în majoritatea timpului pline ochi de turişti.
Bazilica Sfântul Petru
Bazilica Sfântul Petru ascunde peste 100 de morminte, printre care cele ale Papilor, dar şi a prinţesei suedeze Christina, care a abdicat de la tron pentru a se converti la catolicism. Această clădire găzduieşte şi statuia veche de 500 de ani a lui Michelangelo, La Pieta, singura semnată de artist, care a fost vandalizată de nenumărate ori de-a lungul timpului, ultima dată chiar de un geolog care susţinea că era Iisus Hristos.
Intrarea în biserica este gratis, dacă rezişti cozii lungi, doar urcarea în Dom costa 6 euro.
Castelul Sant’Angelo
Cunoscut ca mausoleul împăratului Hadrian, acesta oferă o experiență memorabilă pentru vizitatori. De la statutul de închisoare la cel de castel jefuit, Sant’Angelo ascunde o istorie fascinantă. Proiectul de construcție pentru Castelul Sant’Angelo a început în anul 123 înaintea erei noastre și a fost terminat în jurul anului 139. În această perioadă, a fost considerat ca fiind una dintre cele mai importante structuri din Roma.
Biletul costa 10,50 euro şi îţi permite să te bucuri de panorama oraşului.
Arcul lui Constantin
Arcul a fost construit în 315 d.Hr. de către Senatul Roman la trei ani după bătălia de la Podul Milvian, în care Constantin l-a învins pe împăratul Maxentius. Confruntat cu o armată mult mai mică decât Maxentius, Constantin a purtat simbolul creștin al unei cruci în luptă și trupele sale au făcut același lucru. După victorie, creștinismul a devenit religia acceptată în Imperiul Roman.
Arcul lui Constantin este cel mai mare arc triumfal conservat integral. Din cauza asemănărilor lor, istoricii consideră că arhitectura acestui arc a fost cel mai probabil copiată de la un arc anterior, Arcul lui Septimius Severus.
Pantheon
Actualul Pantheon este de fapt cea de-a treia versiune după primele 2 arse în incendii. Pantheonul original construit în 31 î.Hr. era de fapt orientat spre sud și nu spre nord. După un incendiu, în 80 d. Hr., Pantheonul a fost reconstruit de Domitian, iar acela a ars și el și apoi reconstruit în 110 d.Hr. de către împăratul Hadrian. Oculus este numele fantei din centrul cupolei, cupola care măsoară 8,8 metri diametru.
Pantheonul se poate vizita pe gratis.
Palatul Vittorio Emmanuelle
Acest monument a fost construit pentru a onora primul rege al Italiei, care a unit statele premergătoare acesteia. Mulți romani iau în derâdere aspectul palatului și se referă la acesta ca la “tort aniversar”, “mașină de scris” sau “proteză”. Monumentul este făcut din marmură albă și este foarte mare, proporțional cu celelalte monumente și atracții din Roma. Aici se află mormântul soldatului necunoscut și flacăra lui veșnică.
Intrarea costa 7 euro şi poate fi o nouă oportunitate de a vedea panorama oraşului.
Transport şi cazare
Cursele aeriene spre Roma sunt întotdeauna accesibile la liniile low cost. Poţi lua un bilet dus-întors chiar şi la 50 de euro, având ca opţiuni Blue Air, Ryanair sau Wizz Air. Dacă vrei să zbori cu Tarom sau alte linii care includ şi bagaj de cală şi masă, preţurile pornesc de la 100 euro la ofertă.
Ajuns la Roma, ai o mulţime de alternative de transport, dar noi îţi recomandăm metroul. Un bilet valabil 100 de minute în orice mijloc de transport e 1.5 euro, unul pentru 24 de ore este 7 euro sau cel pentru o săptămână 24 de euro. Metroul are 3 linii ce acoperă întreaga zonă de centru, dar dacă te cazezi în inima oraşului, vei vedea că cel mai probabil nu vei folosi deloc transportul în comun.
Roma este unul dintre cele mai scumpe oraşe din Europa din punct de vedere al preţurilor la hoteluri. Cu toate acestea, este posibil să găseşti oferte excelente de cazare ieftină, precum camere duble în hoteluri în centrul Romei de la 70 € pe noapte. Printre cele mai bine cotate hoteluri sunt Hotel Vilon, Hotel Eden sau Hotel Lacarno.
Dacă vrei să optezi pentru un apartament frumos amenajat, chiar pe via del Corso, preţurile încep de la 500 lei pe noapte, fie pe Airbnb, fie pe Booking. Există şi opţiunea hostelurilor, ce încep de la 15 euro pe noapte sau locaţii de campare în zonele periferice.
Unde mănânci
Poți savura cucina romana tradițională la prețuri moderate, Armando al Pantheon și Cesare al Casaletto sunt cele mai bune alegeri de localuri. Iar pentru pizza la prețuri accesibile, Tavernaccia Da Bruno. Roscioli, Santo Palato şi Mazzo au interpretat bucătăria tradiţională într-un mod inedit, adăugându-i o nouă savoare.
Pentru pizza în stil napolitan, vizitează Tonda, Sforno, Sbanco și La Gatta Mangiona. Nu rata pizza la felie de la Pizzarium și Panificio Bonci. Pizza bianca de la Antico Forno Roscioli și pizza rossa de la Forno Campo de Fiori sunt delicioase.
Metamorfosi este un local cu stea Michelin pe care îl poţi testa pentru fine dining. Nu rata prăjiturile și fructele de mare la Tempio di Iside.
Cum îţi petreci timpul
Cel mai animat şi hipster cartier din Roma este cu siguranţă Trastevere, care se trezeşte la viaţă imediat după lăsarea întunericului dar poate fi perfect şi pentru o plimbare în mijlocul zilei. Clădirile din epoca medievală, străzile sale pietruite, grădinile pitorești ale clădirilor în nuanţe de ocru, vechile uși cu ornamentaţii, trecerile arcuite şi balcoanele pline de flori garantează o fotografie perfectă, din orice unghi. Tot aici se găsesc şi 2 biserici frumos decorate, Santa Maria şi Santa Cecilia.
Dacă îţi place să admiri natura, ai de ales între Grădina Botanică, Grădinile Farnesiene şi Grădina şi Vila Borghese, unde poţi vedea şi picturi şi sculpturi valoroase, create de Caravaggio, Raphael şi Tiţian.
Pentru shopping, cel mai recomandat loc este Via del Corso, artera principală comercială din centrul Romei, care începe de lângă Palatul Vittorio Emmanuelle. Aici vei găsi magazine de lux şi faimosul Lush, care nu s-a lansat încă în România, de unde îţi poţi cumpăra cosmetice bio, netestate pe animale. Ia în calcul şi Via Borgognona, Via Condotti, Via Sistina sau Piaţa Campo de Fiori ori Piaţa Porta Portese. Dacă eşti în căutarea unui mall, vizitează Galeria Porta Romana sau Euroma 2.
Galerie foto
Dacă nu te-am convins încă, aruncă o privire în galeria noastră foto. Roma are atâtea de oferit încât aici am surprins doar o mică parte a oraşului etern.
Oraşul celor 7 coline te aşteaptă mai ales primăvara sau toamna, vara fiind foarte cald. Pregăteşte-ţi un bagaj încăpător în care să încapă toate suvenirurile şi porneşte într-o vacanţă care are mari şanse să fie preferata ta.
Sursa foto: Shutterstock si Pinterest