Sans-serif

Aa

Serif

Aa

Font size

+ -

Line height

+ -
Light
Dark
Sepia

Ghid Stockholm – ce merită să vezi în una dintre cele mai frumoase capitale europene

Stockholm este una dintre cele mai frumoase capitale europene, un amestec de oraș primitor și modernitate, istorie și cultură. Numele său provine din alipirea a două cuvinte, “stock” care înseamnă “pol” și “holm” care înseamnă “insulă”. Mai jos poți afla ce merită vizitat în Stockholm, cum ajungi, ce poți mânca și unde te poți distra. 

Top 10 obiective turistice în Stockholm
Cum ajungi în Stockholm
Cazare în Stockholm
#bundegustat în Stockholm
Unde te poți distra/relaxa în Stockholm
Shopping în Stockholm
Ce trebuie să știi înainte de a vizita Stockholm

Top 10 obiective turistice în Stockholm

Numită de mulți “Veneția Nordului”, Stockholm este un oraș aflat pe mai multe insule și peninsule în jurul lacului Malar. Muzee, teatre, galerii de artă sau parcuri, Stockholm are câte ceva pentru fiecare. Mai jos sunt principalele obiective turistice din capitala Suediei:

  • Muzeul formației ABBA – s-a deschis în 2011 și include o expoziție interactivă permanentă despre celebra formație. De asemenea există Pianul lui Benny care este direct legat de pianul său de acasă și funcționează doar când acesta cântă, expoziția Waterloo care arată ca orașul Brighton în momentul festivalului Eurovision din 1974 precum și Folkpark, o recreere a locului în care s-au întâlnit prima oară membrii formației
  • Muzeul Vasa – un muzeu maritim, cel mai vizitat din Scandinavia, datorită exponatelor bine păstrate. Muzeul deține singura ambarcațiuni intactă din secolul al 17-lea (Vasul Vasa care poartă și numele muzeului). Muzeul mai deține un spărgător de gheață arctică din 1915, un vas ușor din 1903 și un torpilor (vas militar) din 1966
  • Palatul Regal – cuprinde cinci muzee și a fost reconstruit în secolul al 18-lea în stil baroc după ce clădirea a ars într-un incendiu în 1697. Este reședința oficială a monarhilor Suediei (cu toate acestea Regele Carl Gustaf al XVI-lea și Regina Silvia locuiesc în Palatul Drottningholm) și locul în care au loc diverse evenimente regale. Cu peste 600 încăperi este unul dintre cele mai mari palate din Europa
  • Muzeul Fotografiska – este un muzeu cu patru expoziții permanente de fotografie și alte câteva temporare. Este cel mai mare muzeu de fotografie din lume și promovează artiști internaționali și amatori deopotrivă
  • Muzeul de Artă Modernă –  se află în centrul orașului, pe insula Skeppsholmen. Fondată în 1958, astăzi include opere semnate de Picasso, Dali, Matisse sau Marcel Duchamp. Expozițiile permanente sunt cu acces gratuit
  • Primăria Stockholm – una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Suedia. Clădirea este celebră pentru stilul arhitectural romantic bine păstrat dar și pentru că este locul în care se organizează banchetul de decernare al Premiilor Nobel
  • Centrul Vechi/ Gamla stan – unul dintre cele mai bine conservate centre istorice din Europa. Primele cărămizi au fost puse în 1252 iar de atunci până azi s-au construit în zonă muzee, biserici (Riddarholm este remarcabilă), centre comerciale și numeroase cafenele
  • Muzeul Skansen – un muzeu în aer liber, în fapt Suedia în miniatură. S-a deschis în 1891 și reprezintă o parte a țării care a fost atinsă foarte puțin de era industrială. Cu peste 300.000 metri pătrați, tăbăcari, fierari, cizmari și persoane care prelucrează sticla, muzeul atrage anual peste 1,3 milioane de turiști. În luna decembrie, zona centrală este dedicată unui târg de Crăciun cu o tradiție de peste 100 ani
  • Parcul de distracții Gröna Lund – parcul oferă numeroase carusele, restaurante, zone de promenadă și concerte live mai ales pe timpul verii. Deși este ceva mai mic decât alte parcuri (are “doar” 3.8 hectare) faptul că se află în zona centrală (pe insula Djurgården) compensează pentru acest neajuns
  • Palatul Drottningholm – face parte din patrimoniul UNESCO (prima clădire suedeză introdusă pe lista obiectivelor protejate) și este considerat a fi cel mai bine conservat palat din Suedia. A fost construit la mijlocul secolului al 17-lea de către Nicodemul Tessin cel Bătrân la rugămintea Reginei Hedvig Eleonora. Te poți delecta cu saloanele spectaculoase specifice secolelor 17, 18 și 19, grădina botanică, pavilionul chinez precum și teatrul regal. Acesta din urmă este considerat a fi cel mai bine conservat teatru din secolul 18 din întreaga Europă. Încăperile din aripa sudică sunt rezervate familiei regale în timp ce restul clădirii este deschisă publicului

Cum ajungi în Stockholm

Cea mai rapidă modalitate de a ajunge în Stockholm este cu avionul. Un zbor București-Stockholm pleacă de la 530 lei dacă ți-l iei din timp. 

Odată ajuns în capitala Suediei poți explora orașul prin intermediul transportului public bine pus la punct. 

Ai la dispoziție autobuz, metrou, transport marin, biciclete sau taxiuri (destul de scumpe). Pentru a reduce cheltuielile cu transportul poți apela la ceea ce este cunoscut sub numele de “card de călătorie”. Acest card constă de la 120 lei pentru 3 zile de transport la 150 lei pentru 7 zile. 

Dacă ai noroc de zile călduroase poți explora orașul pe două roți pentru 75 lei pe zi. 

Cazare în Stockholm

Cazarea în Stockholm poate pleca de la 300 lei în sus într-un hotel situat central. Dacă vrei să te cazezi prin Airbnb o noapte ajunge circa 250 lei, la hostel prețurile sunt ceva mai mici (de la 50 lei pe noapte) iar dacă ți-ai propus să închiriezi un apartament alături de gașca de prieteni va trebui să scoateți din buzunar cel puțin 380 lei pe noapte dacă vreți să închiriați un apartament.  

bundegustat în Stockholm

Stockholm se bucură de un număr impresionant de preparate și băuturi care împânzesc locurile de întâlnire din oraș de la restaurante premiate la cafenele chic, localuri hipsterești și baruri moderne.  

Mâncăruri și băuturi locale în Stockholm

Dacă vii pentru prima oară în Stockholm trebuie să încerci preparatele locale. Mai jos sunt câteva dintre cele mai gustoase mâncăruri din Stockholm:

  • Skagen – o tartină cu maioneză, creveți, suc de lămâie și mărar, totul decorat cu icre de pește
  • Raggmunk – un fel de chiftele cu cartofi, morcov și cimbru. Sunt servite mai ales în sezonul rece
  • Merișoare de munte – consumate ca atare, ca parte a gemului (lingonsylt) sau ca ingredient-cheie în preparatele din friptură sau cartofi, acestea sunt de ceva timp fructele neoficiale ale Stockholmului. Majoritatea restaurantelor le au într-o formă sau alta
  • Glögg – un mix de vin roșu, ghimbir, portocală amară și cardamom. Există inclusiv variante non-alcoolice ale acestei băuturi. Se găsește în majoritatea restaurantelor, barurilor și tarabelor stradale
  • Brännvin – o băutură tipică suedeză obținută prin distilarea cartofilor, cerealelor și a celulozei. Ca gust, aduce puțin cu coniacul englezesc

Restaurante în Stockholm

Încercarea preparatelor locale și urmarea cu religiozitate a fika (ceaiul de după-amiază alături de cafea și rulouri cu scorțișoară) sunt în primele locuri pe lista lucrurilor obligatorii dacă mergi în Stockholm. Restaurantele sunt dintre cele mai diverse; vei putea descoperi mâncare indiană gătită la cele mai înalte standarde, preparate din Orientul Mijlociu sau America de Nord precum și rețete locale adaptate timpurilor moderne. Mai jos sunt câteva dintre cele mai populare restaurante din Stockholm:

  • Punk Royale – deși farfuriile sunt minuscule rețetele sunt inspirate de preparate de pe tot mapamondul. Ca aperitiv ai caviar și un shot de vodcă care contrastează cu designul interior care amintește de o fabrică în anii ‘80
  • Oaxen Krog & Slip – se află pe coasta celei mai verzi insule a Stockholmului, Djurgården. Este, în fapt, un bistro cu tematică nautică iar interiorul amintește de un șantier naval însă colorat în galben aprins. Împărțit în două, Oaxen Krog te îmbie cu preparate premiate cu stele Michelin iar Oaxen Slip îți oferă o ambianță primitoare și este cunoscut drept destinația de weekend a celor care caută o friptură ca la carte
  • Lilla Ego – un restaurant de cartier marcat de cărămizi roșiatice, lustre minimaliste din metal și preparate nordice cu legume proaspete, mult pește și fructe de mare precum și ciuperci, conopidă sau porc gătit pe îndelete

Baruri în Stockholm

De la colțuri de stradă cu aspect dubios (Stockholmul este foarte sigur) la terase pe malul apei, serile și nopțile din capitala Suediei pot fi memorabile. 

Mälarpaviljongen se remarcă prin numărul mare de flori și plante verzi, lumina simplistă și oamenii prietenoși. Tak, prin comparație, are un interior minimalist care îmbină stilul japonez cu opulența. Terasa sa, cea mai mare din oraș se află la etajul al 14-lea și oferă priveliști spectaculoase asupra primăriei, parcului de distracții Gröna Lund și Palatului Regal. Vara te poți bucura de grătar pe muzica mixată de DJ internaționali.

În fine, Omnipollos Flora este cunoscută pentru berea artizanală și pentru pizza pregătită local. La desert poți lua o înghețată cu aromă de bere sau o bere cu aromă de mango. 

Alte locuri unde te poți simți bine

Pentru o atmosferă ceva mai relaxată poți încerca una dintre cafenele (mulți localnici au ceea ce se numește “pauză de cafea”). Cele mai apreciate cafenele sunt Snickarbacken 7 (celebră nu doar pentru cafea ci și pentru sucul de ghimbir), Drop Coffee (premiată cu Swedish Barista of the Year pentru creațiile spectaculoase ale lui Linnea Vannesjö), Café FOAM (care îmbină interiorul suedez practic cu o linie premium de cafea care se potrivește de minune cu salata halloumi, specialitatea casei).

În ceea ce privește mâncarea stradală ai la dispoziție o mare varietate de preparate de la sandvișurile în stil francezo-vietnamez la mâncarea jamaicană (taraba Back A Yard), franceză (Bon Coin) care se remarcă prin celebrele crêpes umplute cu legume, carne, pește sau gem, Chilibussen pentru preparate din carne cu chilli specifice Texasului, El Taco pentru mâncare mexicană, Köftebilen pentru preparate turcești sau Nystekt Strömming pentru herring proaspăt gătit. 

Dacă ești vegetarian, trebuie să știi că Stockholmul este foarte prietenos și că ai la dispoziție o gamă largă de veggie bars. Hermans Vegetariska Tradgardcafe servește salate, sucuri proaspete, preparate vegane din ridichi sau ghimbir, Sattva Naturbageriet este o mică brutărie organică care servește sandvișuri cu brânză dar și produse fără gluten sau vegane. Hermitage este un alt loc cu specific vegetarian unde vei putea gusta mâncare picantă orientală, preparata marocane dar și clătite și lasagna vegetariene. 

Stockholmul nu duce lipsă nici de patiserii (konditoris în suedeză). Cafeaua de după-amiază trebuie să fie însoțită neapărat de (minim) un rulou dulce cu scorțișoară. Trebuie să treci pe la Vete-Katten, o patiserie fondată în 1928 care îmbină o mică brutărie cu aspectul patiseriilor franțuzești și se află în inima orașului. Alte locuri care nu ar trebui ratate sunt Gourmandise (unde poți servi eclere, trufe și torturi de ciocolată senzaționale), Gateau (una dintre cele mai mari patiserii din Suedia) care îmbină bucătăria franceză cu cea locală, Fosch Artisan pentru macaroon, quinche și sandvișuri calde și Patisserie Brot (care îți oferă mostre din mai multe produse de patiserie înainte de a te hotărî asupra unuia singur). 

Unde te poți distra/relaxa în Stockholm

Dacă vrei să te distrezi sau relaxezi nu trebuie să cauți mult. Stockholmul are multe opțiuni de la clasicele cluburi la faimoasele spa-uri suedeze și parcurile din oraș. 

Cluburi în Stockholm

Suedia este celebră pentru muzica sa electro iar cum vremea este destul de friguroasă odată cu lăsarea serii localnici și turiști de toate vârstele împânzesc cluburile capitalei. Există câte un loc pentru fiecare de la hipsteri la rockeri. Mai jos sunt câteva dintre cele mai vibrante locuri din Stockholm:

  • Berns – este deschis încă din 1863 iar aici au cântat artiști celebri de la Edith Piaf și Marlene Dietrich la Arcade Fire și DJ suedezi
  • Färgfabriken – galerie de artă pe timpul zilei și club la lăsarea întunericului. Predomină DJii și muzica experimentală
  • Morfar Ginko – unul dintre cele mai populare localuri nocturne din Stockholm. Poți dansa până dimineața pe muzică disco, house și electro
  • F12 Terrassen – deschis șapte nopți din șapte, clubul este celebru pentru scena techno, hip hop sau house, în funcție de seară
  • Fasching – un club jazz cu invitați dintre cei mai cunoscuți interpreți internaționali. Atunci când ultima trompetă s-a oprit poți păși pe ringul de dans în ritmul celor mai cunoscute melodii dance din anii ‘70 până în prezent

Spauri în Stockholm

Localnicii sunt foarte activi însă și atunci când se relaxează o fac în stil mare. Una dintre cele mai bune opțiuni este spaul. Mai jos sunt câteva sugestii de spauri populare în Stockholm:

  • Centralbadet – aflat într-o clădire Art Nouveau deschisă în 1904 acest spa se află în centrul orașului pe una dintre cele mai aglomerate străzi. Cu toate acestea, oferă servicii diverse pe o suprafață de peste 3000 metri pătrați; vei putea avea acces de la o piscină pentru înot la masaj și diverse tratamente pentru ten, băi romane și saune nordice
  •  Grand Hotel Spa – dacă vrei ceva cu totul special trebuie să treci pe la spa-ul hotelului Grand. Dacă mergi aici vei putea să te bucuri de masaj, tratamente medicinale chinezești și chiar băi nordice (care includ timp la saună urmat de un duș rece)
  • Sturebadet – se află în interiorul unuia dintre cele mai importante centre comerciale din Suedia. Încă din momentul în care intri te vei simți detașat de aglomerația orașului iar tratamentele luxuriante te vor face să te simți precum fețele regale

Parcuri în Stockholm

Stockholmul are numeroase parcuri unde te poți relaxa, poți admira natura, heleșteele sau lacurile artificiale sau te poți destinde cu o carte pe bancă. Mai jos sunt câteva dintre cele mai frumoase parcuri din Stockholm:

  • Kungliga Djurgården – insula Djurgården a devenit primul parc național în anii ‘90 datorită mixului de natură, cultură și oferte recreaționale direct în mijlocul capitalei. Dacă mergi aici te poți plimba pe o suprafață generoasă de peste 25 km pătrați sau poți apela la un tur ghidat al Palatului Rosendal
  • Rålambshovsparken, Kungsholmen – numit de localnici “Rålis”, acest parc este inspirat de Hyde Park din Londra și vrea să fie un loc de joacă pentru localnici și turiști. Include locuri pentru practicat volei, un skatepark, o sală de sport în aer liber și o cafenea. Există inclusiv locuri special amenajate dacă vrei să obții un bronz cu iz nordic în timp ce te bucuri de priveliștile asupra lacului Mälaren
  • Observatorielunden – un parc micuț situat pe un deal care oferă imagini spectaculoase asupra Stockholmului. În vârful acestui deal se află și un observator și cafeneaua Himlavalvet celebră pentru vafele sale delicioase

Shopping în Stockholm

Stockholm este o capitală europeană cu potențial de shopping uriaș. Aici găsești branduri locale precum H&M și Happy Socks dar și numeroși designeri scandinavi. Mai jos sunt principalele locuri de shopping din Stockholm:

  • Mall of Scandinavia – dacă ești în căutare de haine diverse la branduri internaționale sau designeri locali și o sumedenie de restaurante, acest mall îți poate oferi aceste lucruri. Este al doilea cel mai mare mall din țările nordice și adună peste 200 magazine. Se află imediat lângă Friends Arena așa că este destul de aglomerat în zilele în care sunt meciuri
  • Mood – este unul dintre mallurile alternative ale capitalei Suediei. Are mai puține magazine ce țin de lanțurile internaționale și mai multe locuri independente care oferă design unic. La restaurantele mallului te poți bucura de tapas, pizza dar și una dintre cele mai bune cafele din oraș
  • Sturegallerian – unul dintre cele mai luxoase centre comerciale din Suedia. Aici poți vedea magazine și restaurante cu interiorul care îți taie respirația dar și branduri mari precum L’Occitane, Zetterberg Couture sau Bang Olufse

Ce trebuie să știi înainte de a vizita Stockholm

Ca și alte destinații, Stockholmul are tabieturile sale și lucrurile care trebuie sau nu trebuie făcute pe care este bine să le cunoști înainte de a vizita acest oraș scandinav:

  • Suedia are un climat rece cu precipitații în toate anotimpurile așa că este bine să verifici vremea înainte de a pleca pentru a fi sigur că ai la îndemână hainele potrivite. În lunile mai și iulie te vei putea bucura de nouă ore de soare pe zi, iar ziua poate dura între șase ore (în luna decembrie) și 18 ore (în iunie)
  • Moneda oficială este coroana suedeză. 1000 coroane sunt echivalentul aproximativ a 430 lei
  • Suedia se află pe meridianul GMT+1 adică cu o oră mai puțin față de România
  • Alcoolul este foarte scump și nu poate fi cumpărat de la supermarket după 6 seara (vei găsi doar bere). De asemenea, o bere la bar sau restaurant poate ajunge chiar și 45 lei iar dacă vrei o sticlă de vin sau lichior trebuie să te îndrepți spre Systembolaget (deschis până la 18 în timpul săptămânii și închis duminica), singurul magazin autorizat să vândă alcool
  • Nu există metrou până/de la aeroport. Va trebui să iei un taxi (~260 lei), trenul Arlanda Express (~170 lei) sau autocarul Flygbussarna (cel mai ieftin, un bilet ajunge circa 60 lei) care face aproximativ 40 minute până în oraș
  • Nu uita de card – majoritatea magazinelor nu primesc bani cash. Există o mulțime de locuri, chiar și restaurante, baruri sau muzee care au afișat că nu primesc bani cash. Potrivit datelor din 2016, doar 1% dintre tranzacțiile din oraș s-au făcut cu bani de hârtie
  • Evită să vii în luna august – orașul se golește de localnici așa că s-ar putea să dai peste multe afișe cu “revenim pe X septembrie”. Stockholmul este destul de friguros așa că la primele raze de soare mulți localnici aleg să plece la casele de vacanță de pe coastă 
  • Pune-ți la pachet niște bocanci solizi dacă vii în intervalul noiembrie-martie deoarece străzile sunt acoperite de un amestec de zăpadă topită și pietriș
  • Suedezii nu au noțiunea de siestă așa că magazinele se închid mai devreme decât în alte orașe – multe magazine situate central se închid chiar și la ora 19 (unele se închid de la ora 16), mallurile și piețele fiind singurele care se rămân deschise până la 21-22. De asemenea, majoritatea magazinelor sunt închise duminica, iar sâmbăta este program scurt (9-14)
  • Majoritatea suedezilor vorbesc limba engleză, unii chiar fără accent așa că îți va fi ușor să te descurci. Totuși dacă întâmpini oamenii cu Hej (pronunțat “hey”) vei face o impresie mai bună. Pentru mulțumesc ai cuvântul “tack”.
  • Suedezii prețuiesc spațiul personal – dacă nu stai într-o mulțime de oameni ar trebui să eviți să stai prea aproape de necunoscuți; chiar și la magazine este recomandat să nu stai în sufletul omului. O altă regulă locală este că dacă iei autobuzul sau alt mijloc de transport în comun să nu stai lângă altcineva (acolo unde sunt două locuri) dacă este loc liber în altă parte
  • Nu te lega de berea suedeză – aceasta are o textură mai ușoară decât berea germană de exemplu, însă localnicii urăsc ca cineva din afară să le insulte berea

Stockholmul este unul dintre cele mai frumoase orașe din Scandinavia. Fie că ești în căutare de cultură, istorie, clădiri în stil futurist sau parcuri de distracție, orașul are câte ceva pentru fiecare turist. 

Sursa foto: Shutterstock

Lasă un răspuns